Caria dentara afecteaza atat dintii permanenti cat si pe cei temporari, fiind principala cauza a pierderii dintilor.
Dintii temporari, desi la un moment dat vor cadea, au un rol foarte important pentru dezvoltarea generala a copilului, ajutandu–l sa muste, sa mestece mancarea si sa vorbeasca clar. De asemenea, mentin spatiul necesar eruptiei dintilor definitivi.
In dentitia temporara, caria are aceleasi forme clinice ca in cazul dintilor definitivi, dar exista unele particularitati date de morfologia si structura dintilor temporari: smaltul este mai permeabil, se abrazeaza mai usor, iar dentina are o grosime mai mica, motiv pentru care afectarea pulpara apare destul de repede.
La copii, caria apare in special in santurile si fosetele suprafetei ocluzale care au reliefuri mai pronuntate si mai retentive si intre dinti (caria aproximala). Un rol important in aparitia cariei il are si alimentatia nesanatoasa.
Evolutia cariei dintilor temporari este mult mai rapida decat in cazul dintilor permanenti, iar complicatiile sunt multiple: afectarea nervului cu aparitia durerii, fracturi dentare, abcese, mergand pana la pierderea dintilor si afectarea mugurilor dintilor permanenti.
In stadiile initiale, caria nu doare, fapt pentru care copilul ajunge destul de tarziu la medic. Cu toate acestea, la copiii care prezinta carii multiple se poate observa o stare de nelinistite inainte sau dupa masa. Dintii de lapte trebuie mentinuti pe arcada pana la varsta la care cei permanenti sunt pregatiti sa erupa, de aceea este foarte important ca la prima coloratie pe care parintele o observa pe suprafata dintelui, sa se prezinte cu cel mic la medicul stomatolog pentru a se efectua tratamentul necesar.
O forma particulara de carie este reprezentata de caria de biberon.
Aceasta este o forma severa de carie precoce a dintilor temporari. Primele semne de imbolnavire apar la scurt timp dupa eruptia dentara,sub forma unor demineralizari pe suprafata smaltului, cu evolutie rapida in suprafata si profunzime. Dintii ajung rapid la distructii coronare importante pana la resturi radiculare. Afecteaza incisivii superiori, molarii superiori si inferiori si caninii, incisivii inferiori fiind singurii neafectati. Factorul cauzal este reprezentat de obiceiurile incorecte de hranire a copilului mic, si anume:
– Hranirea cu biberonul inainte de culcare – copii beau lapte, ceai indulcit, sucuri si nu mai sunt spalati ulterior pe dinti. Pe masura ce copilul se satura si adoarme, fluxul salivar scade si deglutitia este diminuata, ceea ce duce la stagnarea lichidului in cavitatea orala, constituindu-se mediul ideal pentru aparitia bacteriilor.
– Folosirea suzetei pe care se aplica in prealabil alimente dulci (miere, sirop)
Preventia aparitiei leziunilor carioase la copii se face printr –o igiena orala corespunzatoare dar si printr-o alimentatie sanatoasa. De asemenea, prima vizita la medical stomatolog ar trebui facuta o data cu aparitia primilor dintisori.
Nu uitati: Intotdeauna este mai usor sa previi, decat sa tratezi!