De ce sa alegeti tratamentul Endodontic sub microscop - Migali
Ce ai face ca sa-i vezi razand?

Totul. Cu atat mai mult atunci cand este vorba de o durere dentara.
De aceea am creat programul TenderCare.

Afla mai multe despre TenderCare ›

De ce sa alegeti tratamentul Endodontic sub microscop

tratamentul-endodontic-migali-dental-clinic

Tratamentul endodontic efectuat cu ajutorul microscopului endodontic este in prezent cel mai complex mod de lucru in endodontie. Intotdeauna un tratament dentar de calitate necesita pe langa experienta si profesionalismul echipei medicale folosirea aparaturii si tehnologiilor performante.

Un aparat stomatologic de ultima generatie este si Microscopul dentar OPMI pico de la Carl Zeiss, existent si in Clinica noastra. Microscopul poate fi folosit in toate procedurile stomatologice, dar cel mai adesea este utilizat in endodontie pentru tratamentele de canal. Inflamatiile sau infectiile pulpare apar cel mai adesea datorita agresiunii bacteriene din cariile profunde sau de mari dimensiuni, traumatismelor la nivelul danturii sau afectiunilor parodontale. Dacă nu se instituie un tratament endodontic complet și complex, infectia se poate extinde la tesuturile invecinate, dintele trebuie extras de pe arcada, el constituind o sursă de durere și un focar de infecție pentru organism.

Tratamentul endodontic mai este cunoscut si sub numele de “tratament de canal” sau “scoaterea nervului”. El reprezinta una dintre cele mai frecvente proceduri stomatologice care trateaza inflamatiile si infectiile prezente in interiorul dintelui (camera pulpara si intreg sistemul de canale radiculare), protejandu-l astfel de complicatii si infectii ulterioare care pot duce la pierderea dintelui de pe arcada.

Studiile ne arată că tratamentul endodontic clasic are o rată de reușită de 50-60%, în timp ce utilizarea microscopului asigură o rată de succes de peste 90%, eliminând numeroase riscuri. Endodontia clasica isi justifica multitudinea de esecuri prin faptul ca lipseste vizibilitatea, medicul bazandu-se exclusiv pe simtul tactil. Practic se lucreaza cu ochii din varful degetelor. Microscopul a venit in ajutorul medicilor aratand cat de adevarate sunt vorbele marelui medic specialist in endodontie Prof. Dr. S. Kim ” You can’t treat what you can’t see” ( ”Nu poti trata decat ceea ce vezi”).

Utilizarea microscopului a dus la cresterea mare a ratei de succes a tratamentelor endodontice, facand astfel posibila tratarea dintilor care odata erau condamnati extractiei. Marirea si iluminarea imaginii dintilor fac posibil un tratament dentar de exceptie. Performantele optice remarcabile ofera posibilitatea de a vizualiza detalii care nu pot fi observate cu ochiul liber. Imaginea la microscop este marita si foarte clara.

Calitatea deosebita a imaginii se datoreaza iluminarii coaxiale (sursa de lumina este orientata pe aceeasi directie pe care priveste medicul si nu se formeaza umbra), dar si redarii cu fidelitate a culorilor. Vizualizarea celor mai fine detalii este foarte importanta pentru diagnostic si pentru tratament. Multi pacienti considera ca tratamentul endodontic se termina in momentul finalizarii obturatiei radiculare. Mai sunt totusi cateva etape care sunt la fel de importante pentru mentinerea sanatatii dintelui si pentru o viata cat mai indelungata a acestuia pe arcada. Este nevoie de refacerea coroanei dintelui (in functie de cat este de distrusa) printr-o obturatie coronara (plomba) sau prin realizarea unei coroane dentare cu sau fara pivot intra-radicular.

Tratamentele vor fi monitorizate pe termen indelungat prin consulturi periodice la 6 luni, 1 an, 2 ani, etc si prin realizarea unor radiografii de control. Tratamentul endodontic sub microscop, poate fi considerat uneori prohibitiv ca preț, dar va poate oferi ceea ce nimeni nu poate cumpara azi: dintele propriu. Reintervențiile determinate de obicei de calitatea scazuta a manoperei presupun adeseori costuri mai mari decat tratamentul initial. Atunci cand trebuie sa luati o decizie de tratament obtineti mai intai toate informatiile pentru a beneficia de toate progresele actuale ale endodontiei si medicinei dentare.

Prezenta acestui instrument de mare precizie in Clinica noastra permite realizarea tratamentelor dentare de cea mai buna calitate. Acest aparat ofera siguranta, acuratete, confort, durata mai scazuta a tratamentului, pacientii nostri beneficiind astfel de rezultate la nivel de excelenta, imposibil de realizat prin tehnologiile clasice.

Dr. Adriana Carpiuc Miron

Migali Dental Clinic

Avantajele deosebite ale microscopului dentar:

Pentru endodontie:

• identificarea canalelor suplimentare
• identificarea orificiilor de intrare in canale
• identificarea si tratarea canalelor calcificate
• refacerea tratamentelor de canal incorecte
• identificarea perforatiilor radiculare si sigilarea acestora
• vizualizarea si indepartarea acelor rupte din canale
• detectarea fracturilor radiculare

Pentru implantologie si chirurgie:
• verificarea conturului gingival si facilitarea procedurilor de sinus lift
• posibilitatea de a face incizii de mici dimensiuni, de a realiza suturi foarte fine, ceea ce duce la o vindecare mai rapida si la dureri postoperatorii mai reduse

Pentru parodontologie, odontologie – cariologie, protetica:
• indepartarea in totalitate a tesutului necrotic in timpul operatiilor cu lambou
• verificarea indepartarii in totalitate a dentinei alterate
• verficarea adaptarii marginale a obturatiilor
• verificarea preparatiilor
• verificarea adaptarii marginale a lucrarilor dentare

Lasa un raspuns

XHTML: Poti folosi aceste taguri: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>